Scris de 
Inca din cele mai vechi timpuri, cand agricultura era inca abia in stadiul incipient al dezvoltarii care avea s-o transforme ulterior in sursa primordiala de hrana a populatiei, oamenii au realizat importanta pe care o are calitatea solului pentru cresterea si dezvoltarea recoltelor cu un grad inalt de eficienta si un bun raport intre cantitatea produsa si suprafata cultivata.
Fara un sol de buna calitate nu s-ar putea obtine recoltele necesare hranei populatiei si animalelor. Agricultorii din toate timpurile au realizat nevoia constanta a imbunatatirii pamantului lucrat dupa recolte succesive, pentru a obtine si mentine un echilibru natural intre factorii chimici, biologici si cei fizici ai solului, care sa poata oferi in continuare o hrana de calitate superioara si in cantitate suficienta pentru nevoile indivizilor si septelului.
Suprafata totala de teren arabil pe intreaga Planeta este limitata in mod natural de relief si de dispunerea geomorfologica a continentelor la diferite latitudini care au un impact climatic substantial asupra agriculturii. Avand in vedere faptul ca trendul populatiei in randul oamenilor si animalelor domestice este unul crescator si ca asigurarea hranei depinde de cantitatea si calitatea alimentelor obtinute din activitatea agricola, mentinerea fertilitatii solurilor cultivate este un element crucial nu doar de obtinere a profitului cat, mai ales, de siguranta si oferirea unui viitor generatiilor ce vin.
Un sol fertil si sanatos este cheia obtinerii unor cantitati importante de recolte (fie ca este vorba de produse cerealiere sau leguminoase ori fructe) de o calitate ridicata. Se pune mereu intrebarea cum se poate obtine un sol fertil. Tocmai la aceasta intrebare raspund stiinta si metodele fertilizarii solului despre care vei afla cateva detalii in randurile acestui articol.
1. Fertilizarea solului – definitie si importanta mentinerii pamantului cu un bun echilibru de nutrienti
Cuprins:
Toate recoltele, fie ele de natura cerealiera, furajera sau leguminoasa, in proportie apropiata de totalitate, cresc si se dezvolta din pamant. Desigur, exista si cercetari avansate de obtinere a unor recolte, in special de legume, cu ajutorul unor tehnici avansate stiintific – asa numitele ferme hidroponice, insa raspandirea lor este limitata, deoarece costurile necesare unor astfel de resurse sunt destul de mari in acest moment.
De cele mai multe ori, o persoana obisnuita va considera solul drept ceva murdar sau de evitat. Un fermier intelept, pe de alta parte, se va uita cu alti ochi la pamant deoarece stie ca toti oamenii sunt dependenti de primii circa 15 sau 16 centimetri ai suprafetei acestuia pentru a putea trai. De multe ori, foarte putini isi fac griji in ceea ce priveste sanatatea pamantului pe care calca, pentru ca acesta nu prezinta semne ale unor probleme, asa cum se intampla in cazul omului sau animalelor.
Desigur, exista semne ale eroziunii sau desertificarii solului, dar indicatorul unei sanatati sau ai unui echilibru precar in structura chimica si biologica sunt date doar de calitatea si vigoarea plantelor care cresc in zona studiata.
Un sol bogat in nutrienti este fertil. Cultivatorii au inteles, insa, inca din cele mai vechi timpuri, faptul ca recoltele repetate consuma aceasta rezerva de substante benefice din pamant pentru propria lor crestere si dezvoltare. De aceea, scopul final al fertilizarii este inlocuirea si completarea elementelor nutritive din zonele cultivate.
Recoltele de orice fel au nevoie de nutrienti, la fel ca oamenii si animalele. Deoarece mediul lor de crestere si de hranire este solul, acesta trebuie sa contina tot ceea ce este necesar pentru hrana primara a plantelor (de exemplu, azot, fosfor si potasiu) dar si alte categorii de elemente cu valoare nutritionala in cantitati mai mici (de exemplu, calciu, magneziu, sulf, fier, zinc, cupru, molibden, nichel etc.).
Sarcina substantelor fertilizatoare este de a crea un echilibru in chimia solului si de a asigura hrana plantelor. Proportiile ideale de continut ale unui sol fertil sunt:
- 60-70% calciu;
- 10-20% magneziu;
- 2-5% potasiu.
Restul de 10% poate fi ocupat de hidrogen, care determina si nivelul pH-ului, fiind elementul crucial in mentinerea vie a pamantului si crearea disponibilitatii de nutrienti pentru consumul plantelor.
Macroelementele (calciu, potasiu, magneziu, sulf, fosfor, azot, nitrogen) sunt nutrientii principali de care plantele au nevoie. Acestia se gasesc in mod natural in sol sau, pana la un anumit punct, pot fi suplimentati sau completati cu fertilizanti, gunoi de grajd sau compost.
Microelementele (bor, cupru, mangan, cobalt, siliciu, zinc, fier si molibden) sunt acei nutrienti de care plantele au nevoie, dar in cantitati mai mici. Lipsa sau raritatea acestora din sol este mai greu de detectat si de completat cu ajutorul fertilizantilor enumerati mai sus deoarece, in foarte rare cazuri, proportia acestor elemente este optima intr-o anumita zona. Analizele de sol sunt o metoda care poate dezvalui echilibrul general de minerale si poate indica, de asemenea, care sunt acele elemente lipsa sau care pot fi apoi completate.
De asemenea, pentru o dezvoltare optima a plantei, este necesara si o anumita cantitate de materie organica cu rol decisiv in imbunatatirea calitatilor fizice si structurale ale solului (densitate, retentia de umiditate si de nutrienti, echilibrarea pH-ului intre valorile 6 si 7). Din pacate, o mare parte din suprafetele cultivabile din lume nu contin proportiile necesare de substante nutritive ori conditiile climatice sau de pozitionare ale solului sunt mult prea putin favorabile pentru ca plantele sa poata extrage tot ceea ce este necesar pentru cresterea si dezvoltarea optima.
Prin urmare, fertilizarea consta in adminsitrarea nutrientilor cu scopul de a imbunatati productia de plante cultivate. Substantele fertilizante folosite pot varia de la cele chimice, pana la gunoiul de grajd, resturile alimentare sau vegetale din care se poate realiza compostul. De asemenea, exista diverse substante care pot modifica pH-ul pana la un nivel optim pentru cerintele speciilor de plante cultivate.
Fermierii responsabili au in vedere, insa, si aplicarea acelor practici de fertilizare care sunt in acord cu sustenabilitatea mediului inconjurator. Desi fertilizatorii chimici pot asigura cantitati mari de recolte, exagerarea sau folosirea incorecta a acestora poate duce la contaminarea apelor din panza freatica, a lacurilor si raurilor.
De asemenea, apelarea exclusiva la solutiile comerciale de imbunatatire a pamantului cultivabil duce la cheltuieli uneori prea mari fata de ansamblul operatiunilor agricole, in general reducand profitabilitatea. Nu in ultimul rand, trebuie retinut faptul ca fertilizarea artificiala excesiva conduce in timp la o toxicitate a solului, care este la fel de daunatoare precum lipsa nutrientilor.
2. Procesul de fertilizare a solului – etapele de pregatire a pamantului inaintea culturilor
Fermierii care se ocupa de cultivarea legumelor, in mod special cei care comercializeaza productia obtinuta cu ajutorul serelor sau solariilor, acorda, in general, o atentie deosebita fertilizarii solurilor pe care instaleaza culturile diverselor plante. Pentru aceasta, au la dispozitie o serie de substante, fie chimice si minerale, care pot fi obtinute de la producatori, fie cele de natura organica, naturala, asa cum este gunoiul de grajd, provenit de la crescatorii de animale. De asemenea, acestia isi pot prepara singuri un fertilizant organic prin acumularea de resturi vegetale si prepararea compostului.
Desigur, inainte de aplicarea fertilizantilor de orice natura, in functie de nevoile identificate in prealabil ale solului, este necesara efectuarea lucrarilor premergatoare de afanare sau aratul. In acest caz, pentru zonele de sub solar sau in serele de dimensiuni mai mari se poate apela cu succes la motocultoare si motosape profesionale, utilaje eficiente pentru terenuri cu o topografie ce nu ar permite aratul cu tractoarele clasice prevazute cu plug.
De asemenea, pentru terenurile cultivate pentru uzul propriu, de mici dimensiuni, afanarea solului se poate face si manual, cu sculele si uneltele pentru gradina clasice.
Pregatirea pamantului inaintea fertilizarii are un rol important si nu ar trebui omisa ca etapa in ansamblul lucrarilor agricole de infiintare a unei culturi. Solul afanat prezinta o permeabilitate superioara, spre deosebire de cel nelucrat. Aerul, in mod special oxigenul din compozitia acestuia, poate patrunde mai usor in adancime si poate asigura cataliza reactiilor de transformare a elementelor chimice in nutrientii necesari plantelor. De asemenea, acestea din urma au nevoie de oxigen chiar si in zona radacinilor.
Inainte de afanare se poate testa vizual solul, pentru a doza efortul in functie de nevoie. Se poate lua in mana o bucata de pamant si marunti intre degete. Daca solul prezinta faramituri de marimi mici, se poate spune ca are un grad mare de afanare. Dimpotriva, daca prezinta aspectul unor bucati compacte regulate care nu se faramiteaza, este nevoie de lucrari mai sustinute de arat.
Nu in ultimul rand, trebuie retinut faptul ca apa si, odata cu aceasta, nutrientii si elementele din compozitia fertilizantilor, pot patrunde mai usor si se omogenizeaza mai bine intr-un sol afanat. In ultima instanta, la momentul in care se intervine cu plantatoarele si distribuitoarele de seminte, acestea din urma vor gasi un mediu propice germinarii si dezvoltarii unei plante sanatoase si viguroase.
3. Fertilizarea solului pentru legume sau livada – metode si moduri de actiune
Materiile organice sunt partea cea mai valoroasa a solului. Este vorba despre resturile vegetale si animale aflate in ultimele faze ale descompunerii, care imbunatatesc structura fizico-chimica a solului. Atunci cand pamantul este fertilizat organic, compostul conduce la realizarea unei structuri de tip spongios, care are un rol excelent in retinerea apei si in permeabilitatea aerului oxigenat pana in zona radacinilor plantelor.
Materiile organice previn micile particule de sol sa se inchege in mase mai mari, solidificate, fapt care permite radacinilor plantelor sa se dezvolte in mod liber in substrat. De asemenea, au si rolul de a creste capacitatea pamantului si de a mentine pentru o durata mai mare nutrientii, in timp ce lasa microorganismele sa se dezvolte.
Materiile organice ce pot fi adaugate ca fertilizant al solului sunt alcatuite din: gunoi de grajd, compost din materii vegetale si alte resturi ori din ciuperci sau muschi de turba. Materiile mai dure, precum rumegusul sau scoarta de copac, procesate la tocatoarele de crengi si frunze, au nevoie de cel putin un an de pastrare drept compost inainte de a fi utilizate in amestecurile de ingrasaminte. Pe de alta parte, paiele in descompunere, frunzele si rumegusul de gater pot fi concurenti cu plantele in consumul de azot din sol, astfel incat, desi pot asigura nutrientii necesari, nu o pot face totusi intr-un mod echilibrat.
De asemenea, cantitatea de material organic folosita ca ingrasamant natural trebuie sa fie bine dozata, deoarece o cantitate mult prea mare poate crea dezechilibre chimice in sol. De aceea, aplicarea regulata de fertilizant organic trebuie sa fie facuta impreuna cu cea din categoria anorganica sau minerala.
Fertilizantii anorganici, sau sintetici, includ materie procesata din saruri minerale, care asigura plantelor elementele nutritive suplimentare. Acestia au avantajul de a fi destul de ieftini si gata disponibili, fara a fi nevoie de munca suplimentara de preparare, asa cum este cazul compostului. Mai mult, nutrientii din aceasta categorie sunt usor si rapid absorbiti de plante deoarece sunt solubili, spre deosebire de cei organici, care au nevoie de o intreaga gama de microorganisme care sa se ocupe cu descompunerea materiei in minerale si elemente chimice.
Totusi si in privinta fertilizantilor anorganici trebuie sa fie evitata folosirea in exces, deoarece poate produce pagube mai mari decat daca nu s-ar folosi deloc. Odata patrunse in sol, substantele sunt imposibil de inlaturat, asa ca o mare atentie trebuie acordata dozajului si nevoilor concrete ale fiecarei culturi.
In concluzie, pentru cel mai bun management al solului, fermierii ar trebui sa efectueze la intervale de 3-5 ani teste de laborator, pentru a identifica lipsurile si excesele de substante. De asemenea, ar trebui sa utilizeze fertilizarea doar in conformitate cu cerintele sugerate de rezultatele testelor si, cel mai important, sa planteze doar plantele adecvate tipului de sol avut la dispozitie. O buna selectie a culturilor, alegerea cultivarii doar a soiurilor rezistente la boli si evitarea suprapopularii la insamantare sau plantare sunt alte masuri cu efect benefic indirect asupra pastrarii indelungate si sustenabile a pamantului productiv.
Sursa foto: Shutterstock.com.
foarte interesant